Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘noaptea de Inviere’

Aruncă apoi o privire peste caietul deschis pe genunchii Corinei.

– Desenează o fântână. Acum! Uite-aici, ai o pagină liberă.

– Ok. Netezi foaia şi ezită un pic înainte de a începe. Alese varianta cea mai lesne de reprezentat şi rasoli la repezeală un puţ banal, cu cumpănă şi găleata goală atârnând în aer. – Bine măcar nu i-ai pus acoperiş, altfel ar fi însemnat că nici măcar nu primeşti Lumină şi Iubire de Sus. Şi, în plus…ia stai puţin, asta e fântâna pe care-ai văzut-o în meditaţia de la Feredeu?

– Nu, da’ de unde, asta e aia pe care mi-e mai uşor s-o „pictez“. Aceea de-atunci era cu mult mai complicată, foarte împodobită şi era altceva, o arteziană!

– Arteziană? A, e în regulă, la ea mă refeream, este imaginea inimii şi arată câtă Iubire există într-un om. Când apa ţâşneşte liberă, e semn c-o răspândeşti în jur, cu cât mai mult, cu atât mai bine. Voiam să-ţi arăt meditaţia fântânii, pur şi simplu îl rogi pe cel din faţa ta să intre în inima lui şi să deseneze fântâna pe hârtie. Dacă e prea mică, sau cu acoperiş, îngustă, cu cumpănă sau roată, trebuie refăcută. A mea am construit-o diferit. Acum e închis izvorul Iubirii, l-am zăgăzuit cu un scop anume, dar…Îi luă creionul din mână şi trasă o spirală pe foaia dictando. Apa se înalţă răsucit şi, din loc în loc, sunt ulcioare rotitoare care o aruncă pline de forţă în jeturi compacte. Atuncea loveşte. Este ceea ce se întâmplă când mă vezi tu că izbucnesc, când tonul mi se schimbă.

– Aha.

Câteva ceasuri mai târziu erau cu toţii la biserica din sat, la Sfânta Înviere. Femeia urmări ceremonialul, conştientă că iarăşi îi creşteau platoşe în astral, apoi se duse la Sărbătoarea de Sus. În plan terestru, chiar nu se întâmpla mare lucru. Observară cu toţii – aveau să discute pe tema asta mai încolo – că preotul rostea Tatăl Nostru de parc-ar fi participat la un concurs de rugăciuni – viteză şi că, în schimb, în loc de acel „Hristos a înviat “ arhicunoscut la care se aşteptau ei, aici se cânta varianta mai lentă, chiar tristă. În mulţime, cu lumânările aprinse în mâini, făcură un ultim efort să mai asculte odată melopeea aceea leşinată, în nădejdea că, poate, o vor auzi şi pe cealaltă, cu mult mai potrivită ideii de praznic al bucuriei. N-a fost aşa şi nici n-au luat Paştele. Şi asta era altfel, în Bocsig se dădeau abia dimineaţa, pe la patru.

– Copii, eu zic că-i cazul să plecăm, că ăştia pe-aici prohodesc, nu-L sărbătoresc pe Iisus! – Da chiar, hai acasă. „Hristos a înviat din morţi/ Cu moartea pre moarte călcând/ Iar celor din mormânturi/Viaţă dăruindu-le…Răsuna curtea. Acesta – şi nu cel de la biserică – era imnul adevărat al biruinţei Luminii. Cât despre scena aceea din bucătărioara unde ne-am adunat cu toţii în jurul mesei, iar Mihai a sfinţit pâinea şi vinul…” Fusese fără seamăn, Rai întreg pogorât în loc strâmt şi umil, unde o mână de suflete trăiau Învierea în rostul ei dintâi. N-am gustat niciodată licoare mai bună decât vinul acela peste care, preot al Ordinului Melchisedec, maestrul chemase Duh Dumnezeiesc. Roşu-rubiniu, lichidul din pahare era sângele Mântuitorului, cu mireasmă de busuioc şi de sacru, iar raza din Cer scălda colţul în care ne aflam într-o lumină dincolo de fire.“ Femeia încheie fraza şi parcurse cele câteva rânduri cu ochi nemulţumiţi. Oricât s-ar fi muncit, n-ar fi reuşit să redea nici măcar umbra umbrei întâmplării la care fusese martoră, ori felul în care-i cutremurase pe toţi până-n adâncul fiinţei. Mai ştia că, imediat după aceea, reintrară cu greu în pieile de muritori de pe Pământ, puşi pe sărbătorit Paştele cu ciocnit de ouă roşii, drob de miel şi veselie românească. Ieşiră sub cerul înstelat şi întinseră masă lungă. Spre dimineaţă, numai Corina şi Irina mare mai erau pe baricade, greu de convins că e cazul să lase poveştile şi să se ducă la culcare. Cel mai mirat a fost tatăl Jupânei, venit după slujbă cu Paşte de la biserică. Îi spuseră doar că ele deja le luaseră, fără să dea detalii. Cum să-i explice bătrânului că Duhul Sfânt nu coboară numai în altar?

Reclame

Read Full Post »