Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘cautarea Adevarului’

Încă mai ştia cum să intre pe Porţile Visului.

Fusese lăsat singur, să înveţe ce trebuie să-şi amintească şi ce se cuvenea să uite, cum să lupte cu sine şi să se deschidă în faţa lumii.  Acum întrebările lui rămăseseră fără răspuns. Oricât de răspicate erau, oricât de aprinse şi de revendicative, Îngerul tăcea. Până şi Maestrul plecase, sau doar îl privea de undeva în linişte şi neştiut, fără să mai intervină, lăsându-l să înţeleagă în sfârşit cine e şi care e sensul întâmplărilor ce-i desfăcuseră viaţa în mii de bucăţi. E LECŢIA TA, îi spusese, înainte de a-i întoarce spatele şi a se îndepărta.

Numai că Lecţia era compusă din multe lecţii mărunte. De unele trecuse cu bine, la altele renunţase  voit. Făcuse alegeri bune şi făcuse greşeli, iar acum le putea privi netulburat în faţă. Când îl lăsau puterile se ducea din nou la Porţile Visului. Ştia bine că asta e o încălcare a Legii, dar era dispus să plătească. De obicei, moneda de schimb era tristeţea de mai apoi, cea din clipa reîntoarcerii. Dincolo era însă pe deplin fericit, dincolo încă i se îngăduia să înveţe, să pună întrebări şi să primească răspunsuri. Dar nici Visul nu era o cale uşoară. Ultima dată, Sfătuitorul îi sfâşiase mantia dintr-o singură lovitură de spadă, îndemnându-l să se arate Luminii fără veştminte, fără ascunzişuri şi fără minciuni. Cu inima zbătându-se în pieptul neted, dezgolit, rostise Adevărul. Era adevărul lui, cel în numele căruia câteva războaie. Îl iubea şi ştia că merită să lupţi pentru ceea ce iubeşti. Că merită să înfrunţi primejdia şi că, din când în când, e bine să rişti să rămâi fără mantie doar ca să treci de Porţile Visului.

Anunțuri

Read Full Post »