Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for the ‘Uncategorized’ Category

„Doar fii atent, fii atent, doar atât ţi se cere, mai cu seamă azi, mai cu seamă acum. Te-am învăţat să priveşţi, te-ai deprins să asculţi. Doar fii atent, nu te lăsa răpti de lucruri mici. Ai aflat cât de înşelătoare pot fi, cum te fură, cum nu-ţi lasă gândul şi inima să zboare, păstrându-te prizonier într-o lume de fleacuri. Fără însemnătate sunt toate, să nu uiţi, să nu uiţi…Tu căre Înalt să te duci şi de-Acolo să vezi, dacă vrei să-nţelegi. Fă-ţi Timp, nu te mai ascunde, nu te mai teme de ceasornic. Nu el, ci Altcineva îţi numără şi clipele, şi faptele. Fii atent, fii atent, îţi zic, ieri o minune a trecut pe lângă tine şi nici n-ai băgat-o în seamă.  Mai ţii minte cum era pe când nu-ţi scăpa niciun miracol? Pe unde ai rătăcit atâta vreme? Aici era locul tău, nu acolo, departe, deşi drumul care ţi-a purtat paşii în altă direcţia n-a fost nici el greşit. L-ai străbătut trăind, acum întoarce-te, intră din nou în zodia poveştilor care ţi-a fost de la naştere menită. Te întâmpină aici multe cărări, călătorule, iar celui îndrăzneţ îi ţin îngerii pavăză…” Apoi vocea tăcu. Image

Anunțuri

Read Full Post »

 

ImageIndrumătorule,

„Ajuta-ma sa pasesc pe Cale, stiu ca in micimea mea m-am considerat vrednic de a-ti fi discipol. Nu-ti cer sa mijlocesti pentru mine Sus ci, doar vorbe bune. Si de ar fi sa nu-mi vorbesti voi sti sa ascult povetele tale; voi deveni invatacel. Invata-ma sa ma descopar! De-ar fi sa vezi in mine samanta cunoasterii condu-ma spre intelepciune. Fi calauza mea inspre zidirea mea ca Om!
Iti cer invatatorule ingaduinta de a ma lasa sa sper ca intr-o buna zi reflexia mea in oglinda sa fie imaginea ta.
Ma rog tie nu pentru ingaduinta in fata ezitarilor mele ci pentru cinism in fata victoriilor mele.
Sunt slab si nu stiu sa ma vad! Incerc sa imi inving slabiciunile pe care mi le banuiesc.
Sunt slab si nu imi place ceea ce vad! Incerc sa ma inving dar nu stiu cum
Sunt puternic si nu stiu sa ma vad. incerc sa imi fiu mie aliat
Sunt puternic si nu imi place ceea ce vad! Incerc sa ma inving dar nu stiu cum.

 Cine e Ucenicul şi cine Învăţătorul? De unde vin întrebările şi de unde – răspunsurile? Tot ceea ce ştii se afla demult înlăuntrul tău, tot ceea ce ai aflat ştiai dintotdeauna. Când începem să ne căutăm Calea, cerem Luminii să ne dea un Maestru.  E semnul semnelor: a venit Vremea. Nimenea nu ne spune însă, când ne încumetăm să facem primul pas, că, tânjind după cel menit să ne îndrume, rugă tăcută înălţăm către Ceruri să devenim noi înşine îndrumători. Nici nu credem, atunci, că am fi pregătiţi pentru asta. Stelele care strălucesc sunt departe, sunt Sus. Nimenea nu ne spune că, dacă ridicăm către ele privirea, inima noastră se preschimbă în stea. Cunoaşterea e făclia ce ne însoţeşte, dar Marele Foc, undeva, ne aşteaptă. Până acolo vor fi multe de dus, de făcut, multe lupte. Vom avea parte de izbânzi în ale căror tainiţe ne putem pierde, va fi loc de înfrângeri gata să ne ducă la pieire. Vom fi puternici şi slabi, slabi şi puternici, pe rând şi deodată, până vom învăţa să ne iubim şi tăria, şi slăbia şi să-L slăvim pe El, Acela care ni le-a dăruit pe amândouă.
Cine e, oare, Învăţătorul? Dar Ucenicul, cine?
Şi învăţători, şi ucenici suntem, şi puternici, şi slabi.
În întrebările noastre stau pitite răspunsurile şi în căderile noastre aripile cu care vom zbura spre Înalt.
Dacă avem grijă de steaua ce ne pâlpâie în piept, mica flacără care suntem se va contopi cândva cu Marele Foc.
Până atunci însă vom şti Cine e Unicul Maestru. Vom fi descoperit Calea, Adevărul şi Viaţa.

             

Read Full Post »

Cand inchizi ochii…

Când închizi ochii, nu te mai văd. Copilăreşte te ascunzi după perdelele genelor şi nu pot şi nu vreau şi nu ştiu să te caut. Fugi atunci  din odaie-n odaie, din poveste-n poveste-n poveste, iar să te prind n-am nici cum, nici de ce. Laşi în urmă un zâmbet, un fluture, un pas ca de dans, un petec de cer scuturat după ploaie, o întrebare, multe întrebări, una singură.

Când închid ochii, te văd. Copilăreşte mă ascund după obloanele pleoapelor şi nu pot şi nu vreau şi nu ştiu să te uit. Atunci alerg în cerc în Povestea-Poveste unde cum şi necum n-au nici rost, nici nerost. Las  în urmă un cântec, un scrâşnet, o abia îmblânzită mirare, câteva tăceri foarte bine dresate, foarte bine crescute, domnişoare de pension cu privirea-n pământ.

O întrebare, multe întrebări, una singură. O întrebare fără răspuns, multe altele timide, domnişoare de pension, câteva întrebări mahalagioaice cu mâinile-n şolduri, două-trei acre (babe sastisite!) şi una singură deghizată-n tăcere, în zâmbet şi în petec de cer scuturat după plâns.

Read Full Post »

Încă mai ştia cum să intre pe Porţile Visului.

Fusese lăsat singur, să înveţe ce trebuie să-şi amintească şi ce se cuvenea să uite, cum să lupte cu sine şi să se deschidă în faţa lumii.  Acum întrebările lui rămăseseră fără răspuns. Oricât de răspicate erau, oricât de aprinse şi de revendicative, Îngerul tăcea. Până şi Maestrul plecase, sau doar îl privea de undeva în linişte şi neştiut, fără să mai intervină, lăsându-l să înţeleagă în sfârşit cine e şi care e sensul întâmplărilor ce-i desfăcuseră viaţa în mii de bucăţi. E LECŢIA TA, îi spusese, înainte de a-i întoarce spatele şi a se îndepărta.

Numai că Lecţia era compusă din multe lecţii mărunte. De unele trecuse cu bine, la altele renunţase  voit. Făcuse alegeri bune şi făcuse greşeli, iar acum le putea privi netulburat în faţă. Când îl lăsau puterile se ducea din nou la Porţile Visului. Ştia bine că asta e o încălcare a Legii, dar era dispus să plătească. De obicei, moneda de schimb era tristeţea de mai apoi, cea din clipa reîntoarcerii. Dincolo era însă pe deplin fericit, dincolo încă i se îngăduia să înveţe, să pună întrebări şi să primească răspunsuri. Dar nici Visul nu era o cale uşoară. Ultima dată, Sfătuitorul îi sfâşiase mantia dintr-o singură lovitură de spadă, îndemnându-l să se arate Luminii fără veştminte, fără ascunzişuri şi fără minciuni. Cu inima zbătându-se în pieptul neted, dezgolit, rostise Adevărul. Era adevărul lui, cel în numele căruia câteva războaie. Îl iubea şi ştia că merită să lupţi pentru ceea ce iubeşti. Că merită să înfrunţi primejdia şi că, din când în când, e bine să rişti să rămâi fără mantie doar ca să treci de Porţile Visului.

Read Full Post »

Ştii cine eşti? Te întreb acum…Ştii cine eşti? Nu, nu te grăbi să răspunzi, nu rosti încă acel „Da“ care ţi-a venit repede în minte şi pe buze.

Ai vrea acum să-mi spui că te cunoşti de multă vreme, şi încă foarte bine. Ţi-ai explorat sufletul de nenumărate ori, ai înţeles perfect unde duce fiecare drum, ce îngeri şi ce demoni se pitesc în toate colţurile, câtă lumină şi câtă umbră ai adunat înlăuntrul tău. Îţi aminteşti perfect fiecare clipă în care ai fost Iubire, Bucurie, Mărinimie, Fericire, Bunătate, Tandreţe, Echilibru, Armonie. Şi n-ai uitat când, împins de vâltori, ai căzut în braţele înspinate ale Tristeţii, Egoismului, Nefericirii, Răutăţii, Răcelii, Dezechilibrului, Dizarmoniei.

Iar gândurile, cele mai frumoase şi cele mai urâte, mai ales pe acelea care te vizitează cel mai des, le-ai acceptat ca fiind tu. Parte din tine, multiplicată parcă la nesfârşit.

De când ai început să-ţi aduci aminte că ai trăit multe vieţi, ai început să vezi şi dincolo de ultima ta naştere. Aşa ai descoperit alte emoţii, treze după sute de ani de la întâmplările care le-au iscat. Ai plâns în hohote o despărţire petrecută cu veacuri în urmă, ai zburat pe aripile strălucitoare ale unei victorii peste care s-a aşternut atâta timp că nici nu-l poţi cuprinde.

Atunci ţi-ai închipuit, iarăşi, că ştii cine eşti. Pentru o clipă, te-ai crezut mai înţelept decât alţii, semenii tăi care nu aveau încă acces la propriul trecut. Apoi a venit Nenorocirea şi s-a aşezat cu tine la masă, ca să te facă să-nţelegi că nu eşti cu nimic mai presus decât ei. Ţi-ai plecat capul cu smerenie şi, de aceea, Dumnezeu te-a iertat şi ţi-a dăruit Norocul Neaşteptat.

Dar tot n-ai aflat cine eşti. Nici atunci, nici mai târziu când câteva din scenariile vieţii tale au părut a se repeta, cu distribuţie nouă, sau când pacea pe care ţi-ai câştigat-o cu greu a fost tulburată de dureri ce nu-ţi aparţineau. Ai învăţat să faci deosebirea între lacrimile tale şi cele pe care alţii le varsă în tine doar fiindcă ai încuviinţat să te transformi în ulcior spre a le plânge.

Ai desluşit, citindu-l pe Azi, lecţia pe care Ieri ai ignorat-o. Ai mai crescut, dar încă nu ştii cine eşti. Ai făcut numai câţiva paşi prin infinitul din tine.

Read Full Post »

Hai că avem treabă! Asta a fost tot ce-am auzit înainte ca forma mea să se schimbe şi să mă trezesc propulsată în întunericul astral, undeva la marginea unui loc pe care-l simţeam drept…neutru. Îmi păstrasem conturul uman, dar căpătasem transparenţă şi mă recunoşteam ca fiind eu, aceeaşi, numai după reţeaua de fire  în irizaţii fosforescente ce mă mă străbăteau, făcându-mă să arăt ca-n pictura psihedelică a lui Alex Grey. Zborul mi s-a oprit în faţa unei…da, era o închisoare. De fapt un soi de lagăr de prizonieri, o comunitate de femei şi bărbaţi, dacă era să judec după siluetele caroiate la fel ma a mea, dar cu filamentele mai rare şi într-o gamă cromatică mai stinsă. Am înţeles pe dată că era vorba de nişte ostatici reţinuţi aici prin Drept Divin, la  finele unei lupte, şi că venise vremea ca ei să fie eliberaţi şi vindecaţi. Uşa zonei care-i ţinea  captivi se deschisese, cu toţii ne-am recompus quasiinstantaneu într-un salon asemănător celor din spitalele de pe Pământ, însă mai mare, unde alte fiinţe asemenea mie, de ambele sexe detectabile oarecum în desenul exterior al trupului, se  îndeletniceau deja cu declanşarea unui flux luminiscent, în rogvaiv, destinat reumplerii secvenţelor golite din matricea foştilor deţinuţi de război. Preţ de ceea ce, în mintea mea de pământeancă, a durat câteva ore bune din noapte, iar cei ce mă chemaseră la lucru mi-au comunicat mental că, de fapt, ar fi însemnat în plan terestru câteva luni, am muncit cot la cot cu echipa aceea la refacerea reţelei energetice a pacienţilor scăpaţi din prizonierat. Am făcut-o cu bucurie, deşi nu ştiam nici cine sunt ei, nici numele autorităţii care mă adusese în mijlocul lor. M-am deşteptat din somn în zori, învăluită-ntr-o stare de bine cum nu mai simţisem demult.“

Read Full Post »

Sunshine Blog Award

Un premiu mi-a insorit zilele. Nu stiu daca il merit, pentru ca am primit acest Sunshine Blog Award de la draga mea Strong Heart – www.putereaprezentului.wordpress.com,  cu a carei prietenie ma mandresc si careia ii datorez in mare parte faptul ca, impreuna cu cartea mea, am patruns in blogosfera.

Am descoperit aici o lume continand multe lumi. Unele m-au atras, m-au facut sa le iubesc si sa le frecventez, invatand de la ele.

Trimit asadar aceasta minunata raza de soare spre ei…

Lidia www.lidia-handabura.eu
Mirko
www.proiectari.blogspot.com
Viorel
http://scoaldereiki.ning.com
O echipa luminoasa
www.fymaa.blogspot.com
George
www.georgeenea.blogspot.com
Adrian
www.armadaa.blogspot.com
Amira
www.amira-paranormal.ro
Theo
www.reikitheodora.ro
Costi
www.ImpacareaPersonala.
Carla
www.lumeaspirituala.ro ….

Lista ar fi mult mai lunga daca i-as adauga, asa cum merita, pe cei care au primit deja premiul. Un gand inflorit pentru fiecare dintre prietenii mei.

Read Full Post »

Older Posts »