Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for August 2010

În picioare în jurul meselor întinse sub cerul împestriţat cu stele, oaspeţii se mai destinseseră, la fel şi amfitrionii. Se făcură fotografii, se mâncă, se schimbară impresii despre drum şi nu numai.

– Am greşit, mi-am asumat responsabilitatea pentru toţi, de-aia s-au întâmplat astea aşa. Există un orgoliu al Cunoaşterii, am zis că eu pot să ajung oricând la Prislop la părintele Arsenie, n-am luat în calcul că…A fost lecţia mea, recunoscu  Mihai într-unul din puţinele tete-a-tete-uri cu Corina. Femeia ezită să-i povestească, la rându-i, că  şi ea păcătuise prin trufie trecându-şi sieşi mizeria aceea.  Fără intervenţia lui Hristos…cine ştie. Era prea devreme să abordeze subiectul cu „împricinatul“, şi-apoi, venită la Bocsig cu o listă lungă de întrebări pentru el, se cam descurajase în urma contactului cu ceea ce numea realitatea de pe teren. La aglomeraţia asta era greu de crezut că va apuca să discute cu el în particular, despre carte sau altele, şi nici să ignore anturajul nu prea se cuvenea. Ar fi fost stânjenitor să se cufunde în tăcere, deşi exact asta  ar fi dorit.  Ba, mai mult, simţea acut nevoia s-o ia la goană, să plece de-acolo. Nu erau de ea toate convulsiile astea, risca să clacheze. Îşi aduse aminte că în buzunarul pantalonului stăteau împăturite însemnările-avertisment legate de această joi. Le reciti cu atenţie şi-şi mai veni în fire suficient cât  să  converseze, cât de cât, şi cu echipajul, aruncă pe tapet şi câteva poante, perfect conştientă  de efectul lor detensionant. Prima persoană  cu care legă vorbele foarte uşor fu doamna Nela.  Iutace şi volubilă, ea îi istorisi de-a fir a păr păţaniile de pe şosea. Încet-încet, deşi cam cheaună după toate cele, căci emoţiile prin care trecuse nu  erau tocmai neglijabile, se relaxă, observând lumea din preajmă.  Irina mare – înaltă şi astfel departajabilă de cealaltă,  nevasta lui Axel, o brunetă drăgălaşă, minionă –  o enerva. La fel, Reli.  Îi plăcea mama lui Mihai. Cam atât putea zice, pentru început.

Anunțuri

Read Full Post »

Spre amurg sosi şi trupa. Corina făcu pe rând cunoştinţă cu Irinele, cu Nela, Riana, cu Axel şi Olimpiu, Miruna, Relica şi îi spuse “Bun venit“ lui Mihai, pe urmă rămase în curte împreună cu Mami, căci Floriana şi ceilalţi se duseseră la casa de dincolo, unde aveau să fie cazate cele două cupluri. Ar fi vrut să-i însoţească, dar… Atmosfera i se părea încărcată oricum, la ce să se mai ţină şi ea langa după străinii aceia, în fond n-o interesa unde şi cum vor dormi perechile. În ceea ce o privea nu ştia prea multe. Nu-i prea convenea, însă lăsase chestiunea repartizării la somn pe seama Jupânei. În fond ea era gazda, ea să se îngrijească de problema asta. Vorbiseră ceva mai devreme, iar schema se prefigura astfel: ele două într-una din camerele de chirpici de „la găini“, Nela în cealaltă, Mihai cu fetele ( Irina şi Relica ) în odaia nouă de la stradă, Miruna pe canapeaua din hol. „În fine, unde mă pune, acolo şed, n-are rost să-mi fac sânge rău pe tema asta, că nu-s vreo sclifosită care n-a mai trăit niciodată la ţară, în condiţii campestre“, îşi spuse. Numai că, oricât încerca să se ducă singură cu zăhărelul, tot nervoasă era. „Şi aştia nu mai vin odată, ce pana mea fac acolo atâta, ar fi avut tot timpul să-şi lase calabalâcul şi să mişte-ncoace“. Stătu puţin la taclale ca Mami, nu că-i ardea, în schimb mai trecea vremea. – Asta este! Eu sunt de vină, eu v-am adus aici, mâine dimineaţă plecăm înapoi la Bucureşti. Rămânem peste noapte, apoi valea! Şi aveam toate semnele că nu e bine să vin aici în formaţia asta!!! În poartă, Mihai se certa cu o parte din echipă. „Probabil cu ăia de dincolo“, gândi Corina. Plecă din nou, în vreme ce mama şi sora lui, Relica şi Irina intrară-n curte. „Am dat curs primului impuls. Nu era posibil ca totul să se ducă de râpă, trebuia să intervin – şi încă repede – ca să previn ceea ce resimţeam drept un adevărat dezastru. Să-i trimit Lumină Lupului Alb? Nu ţinea, m-ar fi altoit de mi-ar fi mers fulgii. Am deschis dimensiunile până Sus, am îngenuncheat şi m-am rugat Mântuitorului: Doamne, dă-mi mie povara pe care o poartă el acum! Ceva negru, greu, îmi acoperi inima. Cererea îmi fusese acceptată. Tot ce preluase Şamanul de la întregul grup era acum în mine. Am alergat în grădină şi am început curăţirile. Actvasem toate semnele pe care le ştiam, chemasem toţi îngerii, invocasem şi Spiritele Elementelor după un ritual încropit pe loc din fărâme de amintiri , ştiam doar că voi merge până la capăt în încercarea de a anihila acea energie negativă. Lumina lucra, dar încet. Istovită, am scos ansa şi raportorul şi-am verificat cât din ceea ce fusese s-a dus. Abia 80%. Nu mai puteam. Ce să fac? M-am dus din nou până în faţa lui Iisus. Numai El putea, dacă asta Îi era voia, să pună cele 20 de procente care lipseau. Efectul fu instantaneu. Scăpasem! La revenirea oamenilor de la casa bunicii, discuţiile redeveniseră calme. Cel puţin pentru moment, conflictul se aplanase.“

– Hai să despachetăm! Cine vrea sarmale de post?

Read Full Post »

Se întoarse-n prezent şi se apucă să-şi facă bagajul pentru tabără, cu gesturi automate. Nu observă că toate hainele alese pentru munte erau în nuanţe de roşu şi verde-militar, nici că ţinuta pentru Înviere semăna, ca stil, cu straiele care-i plăcuseră odinioară, pe când se numea Lucia. Încă nu bănuia cât de aproape era confruntarea cu monştrii trecutului, bătrâni de sute de ani. Nu muriseră, erau doar adormiţi. Odată treziţi… Nu mai avea stare. Geanta de voiaj era deja pe hol. Şi totuşi, pe unde umbla Jupâna? Iniţial se înţeleseseră să plece mai devreme. Corinei i-ar fi convenit, nu prea era-n apele ei cu toată această nerăbdare febrilă. „ Tâmpenii! Mă comport ca…“ Îşi aprinse o ţigară şi sorbi din cafea, îşi ascultă un timp „muzicile“, câteva piese care reuşeau întotdeauna s-o binedispună. Beep-ul Florianei o băgă-n viteză. Se asigură mai întâi că pisica are tot ce-i trebuie: mâncare, apă.

– Pa! Să fii cuminte, mustăcilă! Luă motanul în braţe şi-şi lipi obrazul de blăniţa moale şi caldă.

Îi părea rău că-l lăsa singur atâtea zile. Drumul până la Bocsig fu fără de incidente, ba chiar plăcut. Odată urcată-n maşină, se rupse, cum făcea mereu, de tot ce lăsa în urmă. Pleca în vacanţă, chiar dacă asta avea să fie… specială. Îi veni să cânte şi nu-şi reprimă pornirea. Îi plăcuse asta întotdeauna, când trăiau ai ei nu existase excursie fără „cor“, fuseseră o familie din care afonii lipseau, pasionată de drumeţii. Munte, mare, mănăstiri…Coana mare, în largul ei la volanul Daciei roşii, o secondă cu entuziasm pentru o bună bucată de vreme. Îşi aminti, cine ştie de ce şi cum, de Bulgaria şi de Batak. Patru ani avea, ştia sigur asta, fiindcă la sfârşitul acelei veri se mutaseră în apartamentul de bloc unde îşi sărbătorise a cincea zi de naştere. După o călătorie la Velingrad, unde opriseră-ntr-un bâlci ale cărui imagini colorate nu-i dispăruseră nici azi din memorie, îşi fixaseră drept ţintă Batakul, o mănăstire ortodoxă cu istorie tragică. Pe vremea prigoanei turceşti, bărbaţii din mica aşezare de lângă fuseseră ucişi până la unul, iar femeile şi copiii – încuiaţi în sfântul lăcaş pravoslavnic. Mame înnebunite săpaseră cu unghiile în mijlocul bisericii cu podea de pământ, căutând apă pentru prunci. Pieriseră toţi, un osuar din incintă încă păstra fragmente din scheletele acelor martiri inocenţi. Pentru fetiţa Corina, povestea, aflată de la maică-sa, se dovedise un şoc la fel de puternic ca imaginea gropii pe care, firesc, o vedea inimaginabil de adâncă şi cealaltă, a rămăşiţelor omeneşti, cranii, femururi şi tibii albite de vreme. Primul contact cu moartea…Reacţia ei de-atunci îi uimise pe adulţi. Îşi scosese solemn brăţărica proaspăt cumpărată de la Velingrad, apoi inelul cu piatră albastră de care era atât de mândră şi le întinsese mamei, rugând-o să i le restituie după ce vor ieşi din mănăstire. „Ia-le, că aici nu-i de veselie!“ Sentimentul de demult era clar şi intens. Desigur, la vârsta aceea n-ar fi avut cum să-l definească, însă era evident că purtatul măruntelor podoabe într-un loc ca Batakul i se păruse o impietate. „Ei, să sperăm că unde-ajung acu’ va fi frumos“, gândi. Se aflau deja în sat, faţa casei Florianei. De dincolo de poartă se auzea lătratul unui câine. „Aştept să apară şi bucureştenii. Am aflat că la Prislop n-au mai ajuns, ba chiar că au avut un accident şi că ambele maşini sunt un pic lovite. Mesajul telefonic al lui Mihai ne-a deconcertat. Ceva nu merge bine, o parte din oamenii aceia n-au acceptul să ajungă la Părintele Arsenie. Sunt acolo, la câţiva kilometri de Haţeg, bariere energetice extrem de puternice. Şi eu şi Jupâna am făcut cunoştinţă cu ele acum câţiva ani, într-un pelerinaj la care a participat şi Lorena Dragu. A trebuit să tragem pe dreapta şi-am căscat toate trei vreo jumătate de oră, n-am fost lăsate să pătrundem în acea zonă sacră fără să ne fi curăţit de colbul lumii. Ceva nu merge bine.“

– Hai, scriitorule, mai lasă caietul ăla şi ajută-mă să strâng pe-aici prin curte! – Imediat ! Se apucă de treabă cu un elan suspect. Spălă vioaie un morman impresionant de vase ce trebuiau reîmprospătate până la venirea musafirilor, sub privirile înduioşate ale mamei Florianei şi cele ironice ale prietenei ei. „Asta râde de mine! Drept e că şi are de ce…“

Read Full Post »

„În prima seară îţi va fi greu. Stai cuminte. Îndură. Va fi doar încă o manifestare a iluziei. Fii liniştită şi dăruieşte celor din jur starea de bine. Nu-i lăsa să se risipească, nu le da drumul să cadă. Ai încredere şi vei putea învinge demonii fricii, tristeţii, furiei. Nu te îndoi de Adevărul pe care-l ştie deja tot Universul. DECLARAŢIA E, DE-ACUM, FĂCUTĂ. CE S-A SPUS…ESTE!“ Cu două zile înainte de plecare încă o bătea gândul să renunţe. Pusese de-o mie de ori aceeaşi întrebare, răspunsurile se repetau, dar spaima nu se dădea alungată fără  rezistenţă. O încurajare neaşteptată veni din gura micului Alecu, nepoţelul Florianei, un ţânc de nici şase ani. „Eşti în siguranţă cu prietenii tăi“, enunţase piciul, la doar câteva minute după ce Jupâna, realizând momentul dificil prin care trecea Corina, o rugase să se relaxeze-n camera ei, cu un  cuarţ în mâna dreaptă.„PÂNĂ ŞI ULTIMA PIATRĂ DIN UNIVERS CUNOAŞTE ASTA, NUMAI TU NU CREZI!!!!!!, strigă Vocea.“ Muchiile cristalului îi ardeau palma, în vreme ce de-a lungul coloanei vertebrale înfierbântate prindeau contur noi şiruri de solzi. Nu-şi dezactivase umanul, alesese să simtă durerea ca orice pământean, conştientă însă, spre deosebire de ei, de faptul că ceea ce o generează e doar aparenţă. Îşi urmărea zbaterea disperată a minţii, egoul care se străduia s-o convingă că realitatea „lui“ e singura care contează. Când ajunse la capătul puterilor, încercă să-şi  zidească la repezeală un adăpost. „Am nevoie urgentă de-un loc sigur, unde să mă pot retrage. Joi se va întâmpla ceva, nu pot rămâne aşa, pradă uşoară pentru tot soiul de…“. Îşi construi întâi un ţărm tăcut de mare. Privi pentru un timp valurile. Nu, nu era bine.„ Poate o biserică.“ Păşi înlăuntrul micii capele catolice care-i răsărise sub pleoape, se aşeză pe o bancă.  Într-o altă viaţă, petrecuse acolo multe ceasuri rugându-se şi plângând până la epuizare, dar nici aici nu găsi ce-i trebuia. „Un lăcaş ortodox, o să-mi fac un…“ Doar că nu apucă să-şi mai facă nimic, ci primi un dar miraculos. N-avu vreme să studieze porţile, altminteri al fi recunoscut mănăstirea. Era deja înăuntru. Iconostasul lucrat de mâinile Sfântului Arsenie Boca se înălţa în faţa ei, ochii Mântuitorului zugrăviţi pe Ceruri deschise o priveau blând. Prislopul! Îngenunche, fulgerată, şi mulţumi cu  lacrimi curgându-i pe obraji. E-adevărat, fusese în pragul deznădejdii, dar n-ar fi cutezat să ceară tocmai…„ Părintele, tot el îmi vine-n ajutor! “ Îşi aminti că, în drum spre Bocsig, bucureştenii plănuiau să se oprească joi şi lângă Haţeg, la crucea preacuviosului ce lăsase-n inima României  gură de rai căutată de credincioşii de pretutindeni. Încercase odată,  când încă mai era cu Dorin, să-i explice cam cum îţi e după un asemenea pelerinaj. Căutase şi găsise o comparaţie care să pară cât de cât inteligibilă unei fiinţe ce susţinea răspicat că Dumnezeu nu există: „Te duci, trei săptămâni fără oprire, la muncile câmpului. E  arşiţă şi n-ai apă decât de băut. Apoi faci o baie lungă, călduţă, parfumată. Cam aşa se simte sufletul după Prislop: e din nou curat, uşor, binemirositor.“ Simpluţ, dar, dac-ar fi vrut, fostul ei iubit şi-ar fi putut face o idee. „De-aş fi adunat cap la cap toate lămuririle pe care i le-am furnizat în cei câţiva ani ai relaţiei, mi-ar fi ieşit un dicţionar creştino-ateu. Eh, un strop de modestie nu strică, poate un ghid de conversaţie…“

Read Full Post »

„Mă cam luase valul. Care era totuşi, sursa acestei dezlănţuiri de agresivitate în direcţia damei cu pricina? Trebuia să mă lămuresc, eu cu mine, să fac cercetări în privinţa ei. Mai mult ca sigur era oarece karmă la mijloc…Adunată când, cum? Primul gând a fost să mă duc s-o văd. Trebuia să ştiu cum arată, aşa că, fără să spun nimic nimănui, am profitat de faptul că Mihai îi telefonase Florianei şi precizase că-i cu ea. M-am proiectat într-acolo. Iat-o! Înaltă, subţire, cu păr lung, închis la culoare. Cam atât. Puţin. Foarte puţin. Poate că un drum în trecut ar fi fost mai eficient… Auăleu! Ne bătuserăm. Păruală, la propriu, şi încă de-aia de toată jena, cum numai între două muieri isterice se poate isca. Flash-ul nu dură cine ştie cât. Nu voiam să învârt cuţitul în rană. Poate, dacă-i expediam niţică Lumină la pachet, nu aveam să mai fiu nevoită să am cu ea o confruntare în realitate. Interesant!“ Parcurse din nou lista din CC. Mai avea şi alţi clienţi pe-acolo? Riana şi Olimpiu, cealaltă Irină şi soţul ei, Axel…Nimic, nici un semn. Miruna şi Nela? Era curioasă dacă, la fel ca-n vis, va dialoga fără hopuri cu mama Şamanului. Relica… „ Ce nume vetust! O fi mai bătrână? Nu cred. Nici pe-asta nu mă prea înghesui s-o întâlnesc. Haha, cică…armonizarea grupului!“ Băga mâna-n foc că Lupului Alb nu-i era deloc străină ideea de a lucra asupra participanţilor la tabără, iar una din consecinţele imediate era exact această acutizare a unor conflicte din alte vieţi. Până una-alta, îi cam venea să se ia-n coarne cu unele personaje, iar asta adăuga un plus de „farmec inefabil“ senzaţiei de nod în stomac pe care, în clipa asta, i-o provoca ideea programului de la Bocsig. Că nici tovarăşii de drumeţie nu stăteau mai bine descoperi abia lecturând unul dintre e-mailurile lui Mihai. „Helloooo, îi zgâlţâia el pe destinatari, e şi şederea voastră, deci vorbiţi, că nu mergem la închisoare, ci în aer liber. Vă simt de parcă v-aţi duce din Alcatraz la Sing Sing. Alooooooooo, scularea, Universul are nevoie de entităţi cu iniţiativă, nu de oi conduse de unul sau altul. Aşa cum scriu, aşa vă şoptesc şi la urechiuşe, învăţaţi să compuneţi texte mai lungi de zece rânduri pline şi astfel veţi utiliza energia gândurilor şi cuvintelor.“ „Aha, deci nici ăştia nu-s prea încântaţi“, conchise ea, pe bună dreptate. În ceea ce-o privea, în acel unic salut, nu făcuse risipă de comentarii. Un reply o „evidenţiase în faţa detaşamentului“ ( era haios cum îşi aducea aminte limbajul de lemn al copilăriei cu cravată roşie de pionier ) drept singura care sesizase chestiunea legată de datare – nu martie, ci aprilie. „Iarăşi Mihai, cu jocurile lui…! Parc-am fi, la unele faze, în Cireşarii!“ De fapt, dincolo de pofta ei de-a face puţină bâză de toată istoria asta ( lucrurile de care poţi râde nu te mai sperie ) ştia bine că bărbatul care orchestrase la Bucureşti întreaga călătorie nu lăsa nimic în voia sorţii. Glumele lui erau glume doar până la un punct în spatele căruia se găsea întotdeauna un sâmbure grav, o probă, o atenţionare, un impas de depăşit.

Read Full Post »

„In 10 aprilie an cunoscut-o pe Gianina. Venise la cabinet s-o vadă Floriana, la recomandarea lui Darian. Cum tot mă nimerisem pe-acolo… Când să dau mâna cu noua pacientă, o brunetă reuşită de vreo treizeci de ani ( aveam să rămân cu gura căscată auzind că are, de fapt, aproape patruzeci ), cea proaspăt venită bătu în retragere. Ne spuse că se fereşte de orice atingere fiindcă nu e singură. Cu ea era un telepat din Reşiţa, un tip pe care-l cunoscuse pe internet şi cu care ajunsese să facă sex de la distanţă. Numai că, după fascinaţia dintâi, totul devenise complicat şi malefic.Urmă o relatare lungă şi…brrr…înfiorătoare. Femeia asta se culcase în tinereţe cu propria soră handicapată, apoi cu un câine, fiul ei de paisprezece ani fusese violat de bunic, mă rog, mizerii cu nemiluita care ieşiseră la suprafaţă la prima tentativă de curăţire energetică, spre uimirea celei în cauză, care nu înţelegea cum de, brusc, se simţea împinsă să scoată la iveală toate acele orori cum n-o făcuse până atunci decât la spovedanie. Iar peisajul complet era şi mai sumbru: un tată practicant de magie neagră, blesteme pe neam, sânge ţigănesc prin vine…Avea Gianina asta un DH ca vai de el, însă din fericire pentru ea reuşise să postească după canon, se spovedise şi se împărtăşise, iar Jupâna avea ACC-ul s-o ajute cât de cât. Era pe jumătate trezită, deşi şarpele îi circula mai mult pe partea de jos, har Domnului că lectura cărţilor lui Câmpineanu o impulsionaseră spre religie şi Lumină. Ştiam că există entităţi care, din bezna cea mai adâncă, se chinuie să urce, şi totuşi cazul acesta avea ceva neobişnuit. Spre deosebire de mulţi alţii, femeia asta recepţionase conţinutul „ţăcănit“ al volumelor publicate de Darian cu o naturaleţe ce atesta un trecut spiritual demn de luat în seamă. Pe panta spre Anticeruri, fireşte, însă… N-au fost multe sesiuni de tratament care să mi se pară de dificultatea celei aplicate ei ( lucram la patru mâini şi tot mergea încet ). Murdăria fusese atât de densă încât m-am văzut nevoită să scot, în astral, ghearele ca s-o râcâi. Când mi-am desfăşurat toţi solzii, iubitul femeii, un întunecat care-şi activase singur ADN-ul furând de la victime de tipul celei la care tocmai mă uitam, hotărî să mă atace. Destupase o sticluţă cu un fluid fosforescent, pe care-l aruncase în direcţia mea, din spate. Scuturile mi se dizolvau, acel ceva le distrugea ca un acid, pe o suprafaţă nu prea mare, între omoplaţi. Nu ştiam cum să reacţionez. Am aşteptat câteva clipe, apoi am realizat că, de la rădăcină, crestele se regenerează cu o viteză extraordinară. Adversarul s-a retras plin de furie. Era dezamăgit de efectul slab al armei pe care fusese atât de sigur. L-am lăsat în pace, dar Coana Mare, pe care tipul nici n-o reperase, s-a dus peste el şi i-a tăiat frumuşel stringurile construite pe spezele inconştienţilor lesne de manipulat. I-am dat sărmanei Gianina o listă cu …teme pentru acasă pe care le-a notat cuminte pe o foaie de hârtie, cu promisiunea că ne va contacta după Sărbători.Cât a durat urcarea vibraţiei cabinetului după plecarea pacientei… Operaţiunea de dezinfecţie lăsase în spaţiul iniţial pur 100% o duhoare pestilenţială, detectabilă în plan fizic. Miros de hoit în descompunere.“ De Paşte… desenă, pe marginea foii de hârtie, un fluture dantelat, cu aripile întinse a zbor. Traversa stări confuze vizavi de experimentul Bocsig. Citise mesajele din inbox, totul era foarte amestecat. Unele nu-i spuneau nimic – amănunte de ordin practic şi tehnic schimbate între bucureşteni – când şi cum se întâlnesc, costurile călătoriei, unde dorm în noaptea dinaintea plecării – altele însă…Scrisorile care, din rezoane obscure, o călcau pe bătături pur şi simplu aparţineau Irinei Lupea. Prea desele trimiteri către…Sau unde era baiul? „Pentru propuneri, spunea respectiva într-unul dintre texte, am şi eu una…să stăm la soare întinşi pe iarbă…şi să auzim insectele…eu vreau să vorbesc cu copăceii şi cu floricelele şi cu soarele şi cu păsărelele…iar pentru ceva timp oamenii să tacă. În ultima vreme mi se pare că fac prea multă gălăgie…e senzaţia mea…mă obosesc. Din păcate sunt un pic drogată de metropolă şi tot ce înseamnă ea…telefon…internet…agitaţie…şi VREAU să mă dezintoxic…Iar apoi…simt nevoia să experimentez live…conştient…într-un grup ce am citit de câteva ori în Profeţiile de la Celestine, plus în alte cărţi despre atingerea cuantică…În rest sunt open la idei noi…“. „Copăceii şi floricelele mă-ti!“, o înjură Corina. Îi venea s-o ia la palme pe-asta, cu diminutivele ei de doi bani, cu punctele ei de suspensie arhiabundente, cu acel VREAU orgolios, cu tot răsfăţul ăla. În altă parte, individa se hlizea ca o cretină afirmând că, şi dacă plouă cu bulbuci, tot îşi ia costumul de baie.

Read Full Post »