Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for Martie 2010

Sunshine Blog Award

Un premiu mi-a insorit zilele. Nu stiu daca il merit, pentru ca am primit acest Sunshine Blog Award de la draga mea Strong Heart – www.putereaprezentului.wordpress.com,  cu a carei prietenie ma mandresc si careia ii datorez in mare parte faptul ca, impreuna cu cartea mea, am patruns in blogosfera.

Am descoperit aici o lume continand multe lumi. Unele m-au atras, m-au facut sa le iubesc si sa le frecventez, invatand de la ele.

Trimit asadar aceasta minunata raza de soare spre ei…

Lidia www.lidia-handabura.eu
Mirko
www.proiectari.blogspot.com
Viorel
http://scoaldereiki.ning.com
O echipa luminoasa
www.fymaa.blogspot.com
George
www.georgeenea.blogspot.com
Adrian
www.armadaa.blogspot.com
Amira
www.amira-paranormal.ro
Theo
www.reikitheodora.ro
Costi
www.ImpacareaPersonala.
Carla
www.lumeaspirituala.ro ….

Lista ar fi mult mai lunga daca i-as adauga, asa cum merita, pe cei care au primit deja premiul. Un gand inflorit pentru fiecare dintre prietenii mei.

Anunțuri

Read Full Post »

– Nu m-ai enervat, protestă ea anemic.

– Nu puţin! i-o tăie el pe ton de glumă, apoi continuă să se întreţină cu Floriana şi Cella. „Nu m-ai enervat, m-ai amărât în ultimul hal, asta ai făcut, de mi-a trebuit o grămadă să mă adun de pe jos“, ripostă ea pe tăcute, apoi gândul îi porni îndărăt spre momentele acelea. Nu-i plăcea să se întoarcă la ele şi totuşi se dusese să le studieze din nou. Îi scăpase ceva…Prea mult nu absentă dintre comeseni, prinse din coadă o discuţie despre felul în care doi oameni pot să facă dragoste în astral. I se păru suspect nu subiectul în sine, ci faptul că, pe marginea unei cărţi pe care tocmai o citea, atinsese ea însăşi tema într-un dialog cu Floriana, cu doar câteva zile mai devreme. Se miraseră împreună de cazul a doi inşi care consumaseră oarece partide de amor în lumea nevăzută înainte de a se întâlni (şi recunoaşte) în plan fizic. Îi spusese atunci Jupânei că, dac-ar fi fost în locul femeii ăleia, i s-ar fi făcut ruşine la…momentul adevărului. Cum să admiţi aşa ceva în faţa unui tip pe care, în realitate, îl vezi pentru prima oară? – …Şi îşi amintesc de orgasmul avut în astral, le zicea el fetelor, când un moment de neatenţie o făcu pe Corina să scape furculiţa din mână. Cu clinchet! Ooops! Bărbatul se opri din expunere şi începu să râdă în hohote, cu capul dat pe spate. „Na, bravo, o luăm de la capăt, de parcă-n bucătăria asta timpul nici nu există, iar distribuţia-i obligată să repete la nesfârşit un acelaşi tablou dintr-un act al piesei. Ce se întâmplă acum ţine de anul trecut, iar vara lui 2007 e totuşi departe, ce căutăm iarăşi aici, de parcă nimic nu s-ar mai fi petrecut de atunci? Simţi nevoia imperioasă să se ridice de la masă, să plece, să iasă, să fugă din încăpere. Îşi luă Camelul şi bricheta, se strecură în dungă spre uşă, nu înainte de a răspunde unei alte glume a lui Mihai cu un „Here we are again!“. Se refugie pe balcon. Aprinse ţigara şi trase un fum cu patos. „Uff…parcă e ceva-ceva mai bine. Încep să-mi revin“, conchise. Prin fereastra deschisă răzbătea până la ea zumzetul glasurilor celor trei.

Read Full Post »

Oferta duminicală a rămas în vigoare. Chiar nu vrea nimeni sa fie personaj? Desigur, în orice poveste există şi eroi tăcuţi, dar mi-ar plăcea să vă aud.

Read Full Post »

Rewind

                  –  Am vorbit la telefon cu Mihai.  S-au schimbat planurile şi-acum turbă de ciudă… Iniţial trebuia să vină cu cineva cu maşina, chiar sâmbătă înainte de cununie, acu’ s-a trezit că varianta asta  pică şi c-o să ajungă  mâine, cu trenul. Era furios cu spume!  A păţit ca tine cu perioada de concediu…Nici lui nu i s-a potrivit socoteala de-acasă cu a’ din târg, semn c-avem de muncit serios, toţi trei, la nunta lu’ Lori!

–         Probabil…C- apoi dacă n-aveam niciun business pe-acolo, să fii tu liniştită,  pe mine nu m-ai fi prins decât, cel mult, şi numai pentru sufleţelul Lorenei, la biserică. Om vedea   atunci la ce e de pus osul. Corina îşi luă rămas bun de la Floriana şi o porni spre casă, să se apuce de treabă. „Hm, program administrativ…ce mai, o fericire !“. Şi era deja luni.

„Era soare în dimineaţa aceea de marţi şi încă nu alcătuisem programul zilei. Îmi băusem cafeaua, fumasem câteva ţigări, apoi coborâsem în părculeţul dintre blocuri, nu înainte de a fi trecut frumos prin întreg ritualul unui autotratament  Reiki, plus toată meditaţia şamanică a Zâmbetului interior. Nu mă simţisem nici suficient de relaxată, nici destul de încrezătoare ca să-mi  încep ziua fără Surâs. Voiam să trec, ceva mai încolo, pe la Floriana, ştiam că trebuie să-apară şi Cella, scrise femeia în caietul cu copertă maro. Cella…simpatic personaj  şi, pe lângă asta, copil bun. Îi promisese Jupânei  c-o ajută la spălatul geamurilor. Până la urmă ne-am întâlnit în parc, unde staţionam citind Psaltirea Maicii Domnului. Se prezenta la…datorie, aşa că am hotărât s-o însoţesc pe Luminii. Mihai era deja acolo.“

–         Salut.

–         Salut. Ai slăbit. Tăcu brusc. Nu ştia ce să adauge la ceea ce tocmai spusese. Într-adevăr,  arăta diferit, mai înalt decât şi-l amintea şi mult mai subţire.

–         Da. Zece kile, în trei luni, fără niciun fel de efort.

–         Şi…cum? Zi-mi şi mie, că mă interesează direct.

–         Prin comandă mentală!

…„Da, bine, minunat. Că io-s  de grădiniţă, iar Zâna Bună există! Dac-ar fi aşa uşor, am fi cu toţii în trupa de balet, supli, arătoşi şi mâncând pe rupte“, bombăni ea în gând. Se aşezară cu toţii la masă, iar femeia se linişti văzând că Mihai conversează cu Floriana şi cu Cella. Altminteri, atmosfera a fost voioasă, bărbatul părea relaxat şi bine dispus, nu semnaliza c-ar fi vrut s-o atace. Se concentra pe moment asupra nou-venitei, căreia îi aplica, în linii mari, acelaşi tratament de spargere a limitărilor mentale de care avusese parte şi ea, cu un an şi jumătate în urmă, între aceiaşi patru pereţi. Reacţiile Cellei – stupoarea, amuzamentul, chicotelile şi roşitul –  o făcură pe Corina să-şi aducă aminte că, la vremea ei, se comportase identic. Avea acum ocazia să vadă totul din poziţia spectatorului. “De râsul curcilor. Şi eu, şi ea – femei bătrâne, şi…”

– …Şi, fetelor, uitaţi-vă la ea cât de cuminte stă acolo acuma, nu zice nici pâs…

Zâmbi, deşi se chinuise să-şi confecţioneze ceva ce credea ea c-ar putea trece drept mină indiferentă. “Poker face, my ass!”Ridică ochii din farfuria umplută, după obiceiul locului, până la refuz, apoi răspunse:

–  Daa, am luat poziţia ghiocelului…

 – Nu mai vrea să vorbească cu mine, de când i-am zis vreo două pe messenger. Terci am făcut-o anu’ trecut, iar de-atunci n-a mai intrat cu mine pe mess. Am enervat-o…!, le povestea Mihai gagicilor, aruncând din cândcând câte-o privire ironică spre capătul mesei, unde „victima“ lopăta de zor prin mâncare.

Read Full Post »

„De fapt…hmm… făcuse ceva mai mult decât să mă avertizeze, recunoscu femeia într-un colţ de jurnal, o adăugare târzie la povestea iniţială. Ocultase cu bună ştiinţă pasajul, pe de o parte fiindcă suna şi mai aiuristic decât restul, pe de alta – pentru că nu discutase cu nimeni episodul, ca să ştie unde să-l încadreze. În continuarea aceluiaşi vis, m-am trezit din nou acasă. Nu eram singură. Cumva acela  pe care îl vizitasem mai devreme îmi întorcea favorul. Stăteam aşezaţi în fotolii, alături, într-o linişte deplină. Eu una mă bucuram şi atât, dar n-a durat mult. Am întors privirea spre oaspete şi am înmărmurit: era  o hidoşenie cu aspectul unei mumii pe jumătate mâncate de viermi. Cum ajunsese aici şi de ce, pentru câteva secunde, mă lăsasem înşelată asupra identităţii salei? Mi-am făcut o cruce mare şi entitatea aceea s-a risipit, dispărând în mii de bucăţi.Niciodată n-am ştiut dacă aliatul meu misterios îmi trimisese un demon în chip  de…aplicaţie practică a învăţăturilor proaspăt transmise sau atrăsesem oroarea numai fiindcă eram nou-nouţă prin Astral, un fel de ţânc inconştient, numai bun de fentat. Semne de întrebare erau ele mai multe. Dacă musafirul nepoftit era puternic, cum de explodase atat de uşor? Nici să mă sperii ca lumea nu apucasem…Şi, by the way, chiar puteam, de-acum încolo, să disting exact vibraţia maestrului care m-a ajutat să ies din corp? Acolo înregistrasem totul drept profund benefic, într-un fel copleşitor. Aveam certitudinea că experimentul fusese iniţiat anume ca să înţeleg că până şi voiajul extracorporal intră în sfera posibilului. N-aveam  de la cine să aştept un răspuns.“

Read Full Post »

– Tre’ să-mi fac ceva pentru nunta lu’ Lori. Mi-am luat azi nişte materiale super! Hai pe la mine mai spre seară, să le vezi…

– Bine mă, vezi că ajung pe la şapte, mai am ceva treabă pe la redacţie!

– În regulă, pa. – Pa ! Ei da, mătăsurile, taftalele şi lame-urile pentru viitorul „haute-couture“ al Jupânei trebuiau studiate… zâmbi. Floriana practica un stil vestimentar a la Mariana Nicolesco şi deţinea o colecţie impozantă de ţinute de gală, toate producţie proprie, care mai de care mai somptuoase. Drept e că-i şi plăcea să-şi inventeze modelele, să le croiască şi să le coase, în plus era mare amatoare de chefuri cu ştaif. „ Botezuri, ospeţe, cumetrii…deh, bal să fie, porţelanuri şi cristal pe masă şi…e perfect. Coana mare se distrează, gândi Corina. De mi-ar da şi mie din entuziasmul ei…“

– L-am sunat pe Mihai, vine încoace ! Să vezi surpriză pe Lorena ! I-am zis că vin însoţită la nuntă, dar nu i-am spus de cine anume…

– A! Ăsta fusese tot comentariul. Bine, ştia că reluaseră amiciţia, supărarea lor veche se risipise de-o bună bucată de vreme, dar nu prea vedea ce-ar căuta el la marele eveniment: pe mire nu-l ştia, cu mireasa erau simple cunoştinţe. „Sigur, dacă vin şi Darian, şi soru-sa Mena cu bărbatul…“

– Vine şi Mena, continuă Floriana, când i-am zis de asta lui Mihai s-a bucurat.

– …

Nu-i ardea să continue dialogul despre nuntaşii din 25 octombrie, o obosea subiectul. „Vine şi Mihai…“ Ultima dată comunicaseră cu vreun an în urmă, prin mail, apoi mai primise de la el câteva forwarduri, după aceea – tăcere absolută. La vremea cu pricina, ajunsese la concluzia că a fost ştearsă din lista de adrese, iar reacţia ei fusese contradictorie: un pui de enervare şi-un suspin de uşurare. ID-ul rămăsese în lista de messenger, dar niciunul dintre ei nu mai avusese vreo iniţiativă în a-l aborda pe celălalt. Puseseră punct. Nimic de zis, aveai ce învăţa de la el însă, dacă asta presupunea să devii „ciuca bătăilor“, poate era mai bine aşa. „Şi-apoi, dacă am fi continuat să ne scriem şi să vorbim pe mess, cu siguranţă s-ar fi ajuns iarăşi la – eufemistic spus – izbucniri temperamentale. Nu că n-a avut dreptate în ceea ce spunea, dar…Şi-apoi, de ce? Eu una am încercat să fiu cât am putut de blândă şi urbană. Şi tot degeaba. M-o fi trecut la…irecuperabili, dar cu ocazia asta am scăpat de reproşuri. Na, o să ne revedem. Şi? Dacă stau în banca mea şi nu-mi dau drumul la gură, cred că, de data asta şi după o pauză aşa de lungă de la ultimul schimb de replici, n-o să-mi mai sară în cap“, încercă să-şi dea curaj, uşor mirată de faptul că, oricât se străduia să-l reprime, încerca o vagă emoţie vizavi de apropiata întâlnire cu Mihai şi de întreaga tevatură cu nunta Lorenei. Mai avea foarte puţin până la concediu.

„Iar nu mai am date despre felul în care au trecut primele zile. Oi fi pierdut vremea aşa cum, de altminteri, plănuisem. Poate c- a fost un şir de dimineţi lungi, somnoroase, de după-amieze cuminţie în compania vreunei cărţi, de seri cu vizite pe la Floriana. Câte? Nu mai mult de trei-patru. Totu-i pe blanc, mai puţin două din nopţi. Una după alta, fiecare cu visul ei. Memoria, cred, le-ar fi păstrat oricum, chiar dacă temporarily, şi totuşi am pomenit de ele în caiet ca şi când ar fi trebuit cândva să dovedesc că aşa, şi nu altfel, au stat lucrurile“, scrise, apoi căută însemnările datate 19 octombrie 2008, ora 6,00. Vasăzică notase toate astea în zori, înainte ca imaginile să se şteargă, alungate de lumina zilei. „Cineva m-a scos din trup! Am trăit întâia extracorporalizare totală, întocmai ca în cartea lui Robert Monroe!, citi. Îşi dorise mult experienţa aceea, însă n-o crezuse posibilă, nu pentru ea însăşi, nu fără luni bune de antrenamente „după manual“, încercări pline de răbdare şi sortite, măcar la început, eşecului. Era convinsă că, în absenţa lor, declicul şi…ieşirea nu aveau cum să se producă. Şi totuşi, când a fost să fie, totul decursese „conform graficului“: cu intrarea în starea aceea de vibraţie, cu vâjâitul din urechi, intens ca al unui avion ce îşi ia zborul, cu starea de panică imediat următoare, când recăzuse în fizic într-o poziţie nefirească. În pat, corpul îi stătea întins pe spate, ceea ce ieşise din el venise înapoi pe-o parte. O mână fermă o prinsese pe-a ei cea eterică, ajutând-o să iasă din nou. Frica dispăruse.”Am fost asistată de cineva. Nu i-am văzut chipul, ştiu însă că acelaşi personaj mi-a apărut în vis ieri dimineaţă. Purta o haină şi un melon violet, eram undeva la o petrecere, iar eu eram conştientă că are ceva să-mi comunice. Credeam c-o să-mi vorbească, însă la un moment dat a dispărut şi s-a îndreptat către nişte tineri care-l aşteptau. N-a vrut să-mi spună atunci nimic, în decorporalizare a făcut-o. Mi-a zis că nu am de ce să fiu supărată, că atunci trebuise să se ducă să-i înveţe pe alţii, eu nefiind singurul „elev“. Şi că…da, tot el m-a împiedicat în ultimele zile să mănânc carne şi să fumez, tocmai ca să pot ieşi în siguranţă. Acum ne aflam amândoi faţă-n faţă, în penumbră, într-o încăpere unde pătrunsesem prin tavan, chiar în apropierea unor ferestre cu perdele scurte, opace, a căror culoare nu o puteam distinge. Mai văzusem partea de sus a unui dulap, înregistrasem forma unui pat lat, o masă…Interlocutorul meu stătea în întuneric. L-am rugat să-şi arate faţa. A refuzat. Convorbirea a fost scurtă, m-a lăsat să mă întorc de unde plecasem, nu înainte de a mă informa că, dacă voiam să continuăm, va trebui să-i recunosc energia, în caz că vreo entitate răuvoitoare ar fi avut ideea să se prefacă a fi el.“


Read Full Post »

…Adică, pe voi. Ştiu că sunteţi acolo. Dacă aţi călcat pragul acestui blog şi mă mai vizitaţi din când în când, cu voi vorbesc acum. Dragi cititori, iubite cititoare, am să vă fac astăzi o ofertă neobişnuită. Riscată şi riscantă. Vă invit să deveniţi, dacă doriţi, eroii mei de duminică. Până acum au fost doar click-uri şi scroll-down-uri. Aţi păşit în poveste, poate v-aţi regăsit în ea, poate v-aţi plimbat printr-o galerie a oglinzilor în care aţi zărit propriul chip. V-a plăcut sau v-a intrigat. Dacă v-ar fi plictisit, aţi fi mers în altă parte.
Doar că acum vă poftesc, vă provoc să-mi fiţi alături. Cartea aceasta nu e scrisă până la capăt, aşa cum vieţile noastre, câtă vreme trăim, nu au punctul final. Dacă mă urmăriţi acum în loc să faceţi altceva – să munciţi, să dormiţi, să iubiţi, să mâncaţi, să râdeţi, să vă înşelaţi, să vă bucuraţi, să cântaţi, să greşiţi –  sunteţi şi voi eroii tăcuţi ai poveştii. Dacă  vă simţiţi bine aici – de ce n-aţi vorbi? Vă fac loc.
Vreţi să fiţi Vocile de duminică?
Sunteţi şi voi Călători prin cer şi stele?
Vă revine cuvântul!

În ultima zi a fiecărei săptămâni, mesajele voastre vor forma o secţiune aparte. Puteţi adresa întrebări Florianei, Corinei, lui Mihai. Puteţi să găsiţi răspunsuri frământărilor prin carte trec personajele cărţii. Vă puteţi spune propriile istorii. Toate poveştile lumii, adunate laolaltă, o intregesc pe cea mare.
Dacă vă surâde ideea, vă aştept.

Read Full Post »

Older Posts »