Feeds:
Articole
Comentarii

„Doar fii atent, fii atent, doar atât ţi se cere, mai cu seamă azi, mai cu seamă acum. Te-am învăţat să priveşţi, te-ai deprins să asculţi. Doar fii atent, nu te lăsa răpti de lucruri mici. Ai aflat cât de înşelătoare pot fi, cum te fură, cum nu-ţi lasă gândul şi inima să zboare, păstrându-te prizonier într-o lume de fleacuri. Fără însemnătate sunt toate, să nu uiţi, să nu uiţi…Tu căre Înalt să te duci şi de-Acolo să vezi, dacă vrei să-nţelegi. Fă-ţi Timp, nu te mai ascunde, nu te mai teme de ceasornic. Nu el, ci Altcineva îţi numără şi clipele, şi faptele. Fii atent, fii atent, îţi zic, ieri o minune a trecut pe lângă tine şi nici n-ai băgat-o în seamă.  Mai ţii minte cum era pe când nu-ţi scăpa niciun miracol? Pe unde ai rătăcit atâta vreme? Aici era locul tău, nu acolo, departe, deşi drumul care ţi-a purtat paşii în altă direcţia n-a fost nici el greşit. L-ai străbătut trăind, acum întoarce-te, intră din nou în zodia poveştilor care ţi-a fost de la naştere menită. Te întâmpină aici multe cărări, călătorule, iar celui îndrăzneţ îi ţin îngerii pavăză…” Apoi vocea tăcu. Image

 

ImageIndrumătorule,

„Ajuta-ma sa pasesc pe Cale, stiu ca in micimea mea m-am considerat vrednic de a-ti fi discipol. Nu-ti cer sa mijlocesti pentru mine Sus ci, doar vorbe bune. Si de ar fi sa nu-mi vorbesti voi sti sa ascult povetele tale; voi deveni invatacel. Invata-ma sa ma descopar! De-ar fi sa vezi in mine samanta cunoasterii condu-ma spre intelepciune. Fi calauza mea inspre zidirea mea ca Om!
Iti cer invatatorule ingaduinta de a ma lasa sa sper ca intr-o buna zi reflexia mea in oglinda sa fie imaginea ta.
Ma rog tie nu pentru ingaduinta in fata ezitarilor mele ci pentru cinism in fata victoriilor mele.
Sunt slab si nu stiu sa ma vad! Incerc sa imi inving slabiciunile pe care mi le banuiesc.
Sunt slab si nu imi place ceea ce vad! Incerc sa ma inving dar nu stiu cum
Sunt puternic si nu stiu sa ma vad. incerc sa imi fiu mie aliat
Sunt puternic si nu imi place ceea ce vad! Incerc sa ma inving dar nu stiu cum.

 Cine e Ucenicul şi cine Învăţătorul? De unde vin întrebările şi de unde – răspunsurile? Tot ceea ce ştii se afla demult înlăuntrul tău, tot ceea ce ai aflat ştiai dintotdeauna. Când începem să ne căutăm Calea, cerem Luminii să ne dea un Maestru.  E semnul semnelor: a venit Vremea. Nimenea nu ne spune însă, când ne încumetăm să facem primul pas, că, tânjind după cel menit să ne îndrume, rugă tăcută înălţăm către Ceruri să devenim noi înşine îndrumători. Nici nu credem, atunci, că am fi pregătiţi pentru asta. Stelele care strălucesc sunt departe, sunt Sus. Nimenea nu ne spune că, dacă ridicăm către ele privirea, inima noastră se preschimbă în stea. Cunoaşterea e făclia ce ne însoţeşte, dar Marele Foc, undeva, ne aşteaptă. Până acolo vor fi multe de dus, de făcut, multe lupte. Vom avea parte de izbânzi în ale căror tainiţe ne putem pierde, va fi loc de înfrângeri gata să ne ducă la pieire. Vom fi puternici şi slabi, slabi şi puternici, pe rând şi deodată, până vom învăţa să ne iubim şi tăria, şi slăbia şi să-L slăvim pe El, Acela care ni le-a dăruit pe amândouă.
Cine e, oare, Învăţătorul? Dar Ucenicul, cine?
Şi învăţători, şi ucenici suntem, şi puternici, şi slabi.
În întrebările noastre stau pitite răspunsurile şi în căderile noastre aripile cu care vom zbura spre Înalt.
Dacă avem grijă de steaua ce ne pâlpâie în piept, mica flacără care suntem se va contopi cândva cu Marele Foc.
Până atunci însă vom şti Cine e Unicul Maestru. Vom fi descoperit Calea, Adevărul şi Viaţa.

             

Când închizi ochii, nu te mai văd. Copilăreşte te ascunzi după perdelele genelor şi nu pot şi nu vreau şi nu ştiu să te caut. Fugi atunci  din odaie-n odaie, din poveste-n poveste-n poveste, iar să te prind n-am nici cum, nici de ce. Laşi în urmă un zâmbet, un fluture, un pas ca de dans, un petec de cer scuturat după ploaie, o întrebare, multe întrebări, una singură.

Când închid ochii, te văd. Copilăreşte mă ascund după obloanele pleoapelor şi nu pot şi nu vreau şi nu ştiu să te uit. Atunci alerg în cerc în Povestea-Poveste unde cum şi necum n-au nici rost, nici nerost. Las  în urmă un cântec, un scrâşnet, o abia îmblânzită mirare, câteva tăceri foarte bine dresate, foarte bine crescute, domnişoare de pension cu privirea-n pământ.

O întrebare, multe întrebări, una singură. O întrebare fără răspuns, multe altele timide, domnişoare de pension, câteva întrebări mahalagioaice cu mâinile-n şolduri, două-trei acre (babe sastisite!) şi una singură deghizată-n tăcere, în zâmbet şi în petec de cer scuturat după plâns.

Încă mai ştia cum să intre pe Porţile Visului.

Fusese lăsat singur, să înveţe ce trebuie să-şi amintească şi ce se cuvenea să uite, cum să lupte cu sine şi să se deschidă în faţa lumii.  Acum întrebările lui rămăseseră fără răspuns. Oricât de răspicate erau, oricât de aprinse şi de revendicative, Îngerul tăcea. Până şi Maestrul plecase, sau doar îl privea de undeva în linişte şi neştiut, fără să mai intervină, lăsându-l să înţeleagă în sfârşit cine e şi care e sensul întâmplărilor ce-i desfăcuseră viaţa în mii de bucăţi. E LECŢIA TA, îi spusese, înainte de a-i întoarce spatele şi a se îndepărta.

Numai că Lecţia era compusă din multe lecţii mărunte. De unele trecuse cu bine, la altele renunţase  voit. Făcuse alegeri bune şi făcuse greşeli, iar acum le putea privi netulburat în faţă. Când îl lăsau puterile se ducea din nou la Porţile Visului. Ştia bine că asta e o încălcare a Legii, dar era dispus să plătească. De obicei, moneda de schimb era tristeţea de mai apoi, cea din clipa reîntoarcerii. Dincolo era însă pe deplin fericit, dincolo încă i se îngăduia să înveţe, să pună întrebări şi să primească răspunsuri. Dar nici Visul nu era o cale uşoară. Ultima dată, Sfătuitorul îi sfâşiase mantia dintr-o singură lovitură de spadă, îndemnându-l să se arate Luminii fără veştminte, fără ascunzişuri şi fără minciuni. Cu inima zbătându-se în pieptul neted, dezgolit, rostise Adevărul. Era adevărul lui, cel în numele căruia câteva războaie. Îl iubea şi ştia că merită să lupţi pentru ceea ce iubeşti. Că merită să înfrunţi primejdia şi că, din când în când, e bine să rişti să rămâi fără mantie doar ca să treci de Porţile Visului.

Ultimul mesaj

 

“Buna seara,

acesta este un ultimul e-mail pe care cei din lista il primesc de la mine.
Dupa ce veti citi acest e-mail veti sterge adresa mea,  nr de telefon si  veti uita. faptul ca m-ati intalnit in aceasta viata

Anulez TOATE ideiile cu care EU am venit si anunt ca nu mai tin cursuri pentru voi sau alte activitati

Anulez toate legaturile de ajutor din partea mea,  protectiile din partea mea si va las sa va descurcati singuri.

Am luat  aceasta decizie ptr ca in ultimul timp sunt confruntat cu o mare lipsa de respect din partea acestui grup, plecand dinainte de iesirea la Bocsig si culminand astazi.

Conform teoriei care spune ca  exteriorul este copia fidela a interiorului,  daca voi nu ma respectati si nu ati invatat ceva insemana ca eu sunt cauza, deci eu sunt cel care nu va respect si nu am invatat si nici nu pot sa va invat

Prin urmare imi cer iertare ca am fost un asa zis maestru, un fariseu  si un prefacut mincinos. Ce v-am vorbit pe la spate sau in somn habar nu am,  dar stiti voi mai bine ce ati gandit despre mine si ca atare si eu despre voi?!?

Imi cer iertare ca nu vreau sa va mai caut si nici  nu-mi mai face placere sa va vad sau aud.

Imi caut un alt drum,  alti oameni,  si poate voi mai invata pe cineva,  desi in situatia data nu mai am cum.
Minutele se scurg si eu predau cunosterea inapoi Universului, pana dimineata voi fi un handicapat mental fara vreo putere.

Daca veti suna nu voi sti cu cine vorbesc caci sterg amintirea voastra din mentalul meu,  inclusiv  faptul ca am luat acest corp in aceasta familie de handicapati.

Vreau sa nu ma mai cautati niciodata!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

Am aprins lumanarile si am rugat Universul ca, pana ca procesul sa devina definitive,  sa puna o entitate sa ma ajute sa  nu imi mai amintesc de voi.

Daca nu am reusit sa va invat respectul inseamna ca nu sunt maestru si ca atare nu merit sa mai detin cunoastere

Am decis sa ma trec pe ultima lista si sa fiu sters definitiv din toate analele ca un experiment esuat.

Cautati – i pe cei pe care puteti sa ii respectati,  invatati de la ei ce nu am fost eu in stare sa va invat.

Dumnezeu sa va lumineze drumul si mintea
Amin”

Pulsul Corinei o luă razna. “Nu se poate, nu e adevărat…Cum să hotărască aşa ceva? Auzi, până dimineaţa a cerut Universului…Din vina noastră! Ok, acceptând ideea că noi am fost cu toţii nişte cretini, de ce să plătească el în felul ăsta?” Se duse Sus, la fel ca la Bocsig. Nu ştia altfel. La întoarcere, surâse liniştită.  Lui Mihai nu i se aprobase cererea. Bine, vestea asta  nu-i dădea ei dreptul sa mai spere că, vreodată, cei din grup vor obţine iertarea. Oricum, nu asta conta…

 

 

Îşi aprinse o ţigară şi  sorbi din cafeaua tare, aromată. Îi veniră în minte planurile eşuate din primăvara lui 2009. Ar fi trebuit să participe, împreună cu Jupâna, la o petrecere surpriză, aniversarea Nelei.Totul pornise de la Mihai şi, până la urmă, la el se şi oprise. Omul ăsta era o bombă cu ceas. Ba nu, alea arata clar, la secundă, când explodează, pe când el… Primul mail era scurt şi zglobiu: “ Pe 17 mai e ziua Nelei, deci haideti pe 16 sa ii aranjam o petrecere surpriza la curte sau in alta parte”  Corina răspunse prima, ca de obicei. Regăsi texul în inbox: “Duetul din provincie va fi acolo. Vom ajunge, Floriana  si cu mine, vineri seara ( 15 mai, ora 11 pm ) sau, in cel mai rau caz, in 16 dimineata. In seara aceleiasi zile va trebui sa plecam , fiindca Floriana intra de serviciu in 17 mai, in zori. Sper sa ne iasa ca lumea surpriza, ceea ce presupune o doza de conspirativitate. Daca aceea va exista, ii facem  Nelei  o bucurie de ziua ei si nici noua nu ne va fi rau. Dati de stire ce si cum, vad ca sunteti cam tacuti. Cu drag, Corina.”Replica Şamanului fu chiar haioasă:“Pai Nela va veni in Bucuresti de la casa de vara pe joi, ea face pregatiri pentru duminica dar…..Ne strangem toti si dam buzna peste femeie!Adica eu merg inainte si… La un semn deschisa-i poarta si se apropie prin glod/ Cata frunza, cata iarba, o multime de norod
Ea din pinteni  o sa toace/Noi… din gura, o vom face,/Cu urari si cele daruri o vom pune ca pe ace. Masa mare vom intinde… ce sa mai …o nebunie…Versurile si acompaniamentul  sunt din din resurse proprii si-as mai sta sa va urez, dar sunt putoare. Nu mi-am baut galbenusul de dimineata si s-a stricat vocea. Pana la o noua cantare, va astept sambata la Miruna la o meditatie. Dati de stire si discutam atunci mai multe”
 Tonul mesajului următor, trimis, asta se putea doar deduce, după nişte posibile alte comunicări telefonice între membrii trupei bucureştene, era radical diferit. “Stiti ce e suparator la voi? Ca nu vreti sa ganditi si tineti capetele alea ca sa nu va ploua-n gat!
Fiecare sa spuna o ora si vedem,  astept propuneri de la voi,
adica sa ganditi, nu sa fiti idioti cum va vrea societatea.
Daca propun ora dimineata puteti fi prezenti?Deci vedeti…limitarea voastra.Astept sa spuneti fiecare cand poate si pe ce perioada,
ca sa facem un colaj, o linie,  altfel decid eu  si cine este – bine cine nu,  iarasi bine. inchidem portile si dam drumul la caini si stati pe-afara, ca pe-afara sunteti sic and e vorba de cunoastere!
 VREAU SA GANDITI SI SA VORBITI. VIATA ESTE O LECTIE CONTINUA, IAR FIECARE LECTIE IN PARTE TINE O VIATA,
CAND O SA GANDITI CUGETATI VETI  INTELEGE VORBELE MELE.” “La ce Doamne iartă-mă se referă, cine şi cu ce l-a călcat pe coadă? Că repede se mai aprinde.!” Scrisoarea Irinei Mari venise înainte, deci când încă era pace şi  linişte. O parcurse şi pe aceea.“ Eu sambata asta nu pot sa vin la meditatie, dar pe 16 da. Dam buzna dupa-amiaza sau spre seara….?
La cadou aveti propuneri…? Eu o sa fac cateva  saptamana viitoare,  daca nu apare pana atunci vreo idee buna…🙂
Apropos…bea si tu oua pentru pe 16, ca imi place cum urezi…si noi facem corul :D”
Continuarea suna deja a teatru absurd. Deci… Enter Miruna: “

Salut. Propun ca petrecerea s-o facem la mine, conform informaţiilor mama va veni in Bucuresti miercuri sau joi şi va pleca la ţară luni dimineaţa pe 18,

 iar festivitatile  sa inceapa la ora 10:30 (unul dintre cadourile propuse este o initiere)  Masa este asigurată de gazdă (obligatoriu beţişoare chinezesti  – atenţie la antrenament).Miruna” Intervenea Relica: “ Eu nu am niciun program pentru sambata asta. Pot sa ajung la Miruna  de la ora 10 sambata dimineata si pot sta pana seara tarziu. In legatura cu data de 16, vin si eu. Pentru cadou nu am deocamdata propuneri, dar ma gandesc si voi spune daca apare ceva.” Irina Mare, nedumerită rău, către Corina :”Buna…din ciclul..”nu stiu ce am facut dar mi-a picat parul in cap”,  uite ce am primit de la Mihai si nu inteleg unde am gresit….ultima fraza a vrut sa fie o gluma din partea mea…. te rog eu mult spune mi ce fac prost… :(“

–– Forwarded Message –-
From: mihai <mihaim1971@yahoo.com>
To: Irina Lupea <lupea_irina@yahoo.co.uk>
Cc: adiledanceur@yahoo.com; riana <rianari_ri2005@yahoo.com>; miaunelmia, orheianu <relica.orheianu@gmail.com>
Sent: Thursday, 7 May, 2009 14:46:12
Subject: Re: Onomastica

Multumesc ca ma bagati mereu la inaintare   O încercare de aplanare a conflictului, venită din partea  Irinei Mari, puse paie pe foc. Fata scrisese: “Imi cer iertare daca ceva din ce am spus te-a deranjat. Ultima fraza am vrut sa fie o gluma-raspuns la ce ai spus cu ouale (poate e mai proasta gluma ). Apoi, de cadou inca nu m-am gandit pentru ca mai am o onomastica duminica asta si sunt focusata sa ma gandesc la ala. De asta am spus ca ma gandesc de luni. Miruna a propus ca la 10.30 sa ne  facem aparitia cu mic cu mare. Ma gandeam ca detaliile de strangere a celorlalti le discutam saptamana viitoare mai proaspete. Unul din cadourile propuse am inteles ca e o initiere. Mi s-a parut foarte faina ideea, daca  e totul masurat.Detaliile si propunerile care mi-au venit pana acum in cap le-am spus. daca mai apar altele,  le comunic.
pupici tuturor”
Irina, ai calcat pe bec rau de tot acum, si tu si Miruna. Eu am discutat cu Miruna ca EU … II FAC INITIERE MAMEI,  NU VOI.
SI ERA O DISCUTIE AVUTA IERI SEARA INTRE MINE SI MIRUNA UNDE APARE IN SCRIS ACEASTA IDEE.?????!!!!!!!!!!!!!!!
CAND AM SPUS EU ASTA.??????!!!!!!!!!!!!!!!ATI REUSIT SI TU SI MIRUNA SA MA SCOATETI DIN PEPENI ASTEPTATI-VA LA NASOALE, CA SA INVATATI RESPECTUL
VOI SA II FACETI MAMEI INITIRI
CAND VETI FI VOI IN STARE SA FACETI UNA CA EA ARE INITIERI MAI MARI DECAT ALE VOASTRE SI LUCREAZA ZILNIC CAT FACETI VOI INTR-O SAPTAMANA. MIRUNA,  SA MA CAUTI PERSONAL. TU, IRINA, NU MA MAI CAUTA”.  O întristase teribil toată tărăşenia, se bucurase ca un copil la ideea petrecerii pentru Nela, trepidase de nerăbdare să… Şi-apoi, zdrang, iar începea scandalul. A fost să nu fie, era clar.

cerdeti ca mereu eu trebuie sa vin cu propuneri si indicatii?
daca nu stiti eu nu am nevoie de voi, eu am invatat sa ma descurc mereu singur
ma chinui sa va invat,  dar………..Ok.Atunci facem asa: cand o sa vreti sa invatati ceva ma cautati, eu nu trebuie sa va destept. Universul are nevoie si de gunoieri,  ca oricum ii sterge repede ei  sunt experiente ratate, esuate,  si ca atare sunt destinate reciclarii.succes.

Vis veneţian

Corina luă telefonul mobil şi căută numărul lui Mihai. “Valsul! Şi el vorbeşte despre un vals…!” Intr-una din ultimele seri de la Bocsig, o melodie de pe CD-urile Relicăi o purtase într-un decor pe care nu-l mai revăzuse din studenţie, de când cu visul acela, primul care trimitea explicit la ideea de vieţi anterioare. Era pe vremea lui Ceauşescu, aşa că influenţa vreunei lecturi ori informaţii de gen şi ipoteza retranspunerii în spaţiul oniric era absolutamente exclusă. Nu se vorbea atunci despre reîncarnare, cărţi nu se publicau, iar unica excepţie era Adam şi Eva de Rebreanu. Citise romanul, îi plăcuse, dar atât, nu se gândise la el altfel decât la o operă literară surprinzătoare şi atipică pentru autorul lui Ion şi al Ciulendrei. Pe când visul…Un bal mascat care avea loc odată la o sută de ani, într-o sală mare, cu imense oglinzi pe pereţi, toate în rame aurite. Un vals – acelaşi, obsesiv şi superb – şi ea, Corina, dansând: întâi femeie, dar cu alt chip decât cel de acum, apoi bărbat – un tânăr blond, înalt, subţire, cu plete ca de paj, apoi din nou femeie. Perechea era aceeaşi, bărbat, femeie, bărbat, fiecare veac trecut le mai dădea o şansă. O rataseră de fiecare dată şi numai valsul, muzica aceea incredibilă, hipnotică, mai aduna din când în când personajele cu chipurile ascunse sub măşti. Încă nu puseseră punct, încă mai aveau câte ceva de împărţit. În curte, sub stele, Floriana şi Irina Mare îi apăruseră aşa cum le întâlnise demult, la Veneţia, iar Reli îi mărturisise că, pentru un sfârâiac de clipă, o văzuse pe ea, pe Corina, înveşmântată într-o rochie lungă, albă, dansând. Ea una nu ţinea minte dacă o mai cunoscuse pe Relica, şi totuşi în gând îi veneau nişte nume: Lucia, Luisa, Giacomo…Cine erau şi ce legătură aveau cu ea cea de azi?  Şi Veneţia…Un loc pe care, în ciuda tuturor laudelor ce i se aduc, nu dorise niciodată să-l vadă. Până şi numele oraşului reverbera înlăuntrul ei a piază rea, a dezolare. De ce? Îl sună pe Şaman.

–         Hei, ţi-am citit povestirea… tremur ca frunza-n vânt, m-a lovit bâţul!

–         Hehe, te-ai conectat acolo!

Femeia continuă, precipitat, conversaţia, grăbindu-se să “toarne” tot ce-i venea, aproape fără pauze de respiraţie. Era pentru ea un exerciţiu de curaj şi…da, de sinceritate, ea, cea atât de închisă şi retractilă se forţa să se confeseze “la cald”, înainte ca valul de adrenalină să se domolească, iar obişnuita incapacitate de reacţie să se reînstăpânească, înfăşurată în ştiutele ezitări şi îndoieli. Închise telefonul şi porni laptopul. Trebuia să-i scrie un mail lui Mihai.

“…Ramane valabil ce ti-am spus la telefon. In parte am apelat la comunicarea prin viu grai ( si ) ca sa scap de propria frica, inca mai am probleme in a spune pe sleau ceea ce simt (in scris mi-e mai usor ) Au trecut zece minute de la lectura si inca mai tremur. Starea nu e rea, insa intensa si stranie. Totul in povestirea ta mi-a fost atat de familiar inca de la prima fraza, de parca lucrurile acelea le-as fi stiut de cand lumea. Nu pot deocamdata anticipa felul in care vor reactiona cititorii tai la acest text, vad insa ce s-a intamplat cu mine. Nu ma cred vreo speciala, sa nu-ti imaginezi  asa ceva, Treaba cu Tatal Nostru spus la dus am primit-o si eu cand am redescoperit apa ca punte intre lumi. Si a mai fost o coincidenta: chestia cu valsul. Stii ca eu n-am cu dansul nici in clin nici in maneca, dar sunt valsuri care…in fine…ma trimit in trecut. Vad cum cei doi se inclina unul in fata altuia. Ridica apoi mana dreapta pana in  dreptul ochilor, iar pe dosul palmei e ceva. Se recunosc dupa asta si dupa privire. Timpul se opreste in loc. Valsul inlocuieste  timpul. Ceilalti s-au oprit din dans di privesc. In mijloc e un izvor de lumina atat de mare, incat stralucirea unui milion de policandre pare palida. In jur sunt oglinzi uriase, iar imaginea celor doi se multiplica la infinit. Hai ca  ma opresc, ca altminteri nu ma mai ridic de la masa pana nu imi voi fi amintit totul.”

 

Urmărește

Fiecare nou articol să fie livrat pe email.

Alături de 70 de alți urmăritori